De ce te iubesc…

-Pot să respir acum. Și ce să vezi, și eu te iubesc, nebunește…i-am spus.
-Hmmm…hai să aflăm, de ce?, m-a intrebat el curios.
-De ce te iubesc nebunește? Dacă asta era intrebarea, răspunsul este simplu. Pentru că te iubesc nebunește.
-Da, un raspuns de nebună.
-Pot și mai mult de atât, dar poate îți fac o surpriză.
-Ce poți mai mult de atât? Să mă iubești sau să îmi spui mai multe? Nu-mi plac surprizele.
-Vezi? Și de asta te iubesc. Fiindcă nu ai răbdare.
-Răbdarea este relativă, cu tine vreau să am totul sau nimic.
-Ce este totul și ce este nimic?
-Totul este prezentul, nimic este trecutul. N-am ști să apreciem când avem totul dacă nu am fi avut…nimic.
-Și cum adică ai putea vrea ‘nimic’ cu mine dacă acesta înseamnă trecutul? M-aș aștepta să vrei să îți fiu viitor.
-Nu există viitor, există tot ce traiesc acum și acum e prezent, adică tot. Dar dacă mă uit în urmă la nimic, văd totul. Cu tine trăiesc totul. Ești în tot și în nimic, faci parte din mine din vremuri trecute.
-Deci când privești trecutul, de fapt, mă privești pe mine.
-Nu, eu ne privesc pe noi, am zis că faci parte din mine. Așa că venim amândoi din vremuri trecute.
-Deci în trecut suntem noi. Cum a devenit trecutul prezent și nimicul tot?
-Pentru că am apărut noi. Atunci trecutul a devenit tot.
-Nu știu dacă am împărțit același trecut, dar trecutul meu m-a pregătit să fiu femeia pe care o iubești acum.
-Parcă nu mai e atât de rau trecutul ăsta, nu? Și nimicul chiar are valoare.
-Nu mai cred demult că trecutul este rău, de aceea te iubesc.
-Dar dacă am fi oameni fără trecut, ne-am fi iubit?
-L-am fi inventat.
-Dar de ce crezi că avem nevoie de trecut?
-Pentru că ai spus că nu putem ști când avem totul dacă n-am fi avut nimic.
-Dar dacă trecutul tău inventat nu s-ar fi potrivit cu al meu? Pierdeam totul.
-Nu cred că mi-ai fi dat voie să pierd totul. Tu l-ai fi facut să se potrivească.
-Cum? Eu sunt un om simplu, doar tu crezi că sunt vreun magician.
-Din trecut știi sa faci prezent, din nimic tot, din unul doi, din doi noi, din simplu extraordinar. Astfel, dacă iubirea e magie, da ești magician. De aceea te iubesc.
-Și nu îți este frică?
-De ce să îmi fie frică?
-De mine, magicianul.
-Nu.
-Cum așa?
-Mai ții minte când te-am rugat să ramai la începutul inimii mele?
-Sigur, cu ce are a face asta?
-Cu iubirea.
-Nu ințeleg, cum adică?
-O reinventezi. Când cred câ nu imi mai poți da niciun alt motiv de iubit, când cred că te cunosc, că a fost ultima bătaie de inima nebună, exact atunci mă dai peste cap. Cum s-ar spune, mă dai peste gânduri. Totul devine început. De aceea te iubesc.
-Esti mai nebună tu decât inima ta.
-Eu sunt inima mea.
-Ba nu, a mea.
-De aceea te iubesc.
-Și inimile noastre se iubesc.
-De la început.
-Începutul cui?
-Al vremurilor trecute.
-Când au inceput vremurile trecute?
-Când ai venit la mine prima oară și te-am rugat să urci la o cafea.
-Ai pus ceva in cafea?
-Iluzie.
-O confunzi cu magia.
-Deloc.
-Cafeaua a fost o iluzie?
-Da.
-Ce ai urmărit?
-Să mă iubesti.
-Fetițo, te joci cu magia mea. Se poate intoarce împotriva ta.
-Nicidecum, cafeaua a fost o iluzie, de fapt ai venit să vorbim despre vreme.
-Care vreme?
-A celor trecute.
-Vremea vremurilor trecute, vrei să spui.
-Da, atunci ne-am întâlnit vremurile. Acesta a fost începutul nostru. De aceea te iubesc.
-Vremurile noastre nu sunt un motiv să mă iubești.
-Ba da, cel mai important. Nu-ți dai seama că vremurile noastre s-au iubit înainte să ne iubim noi?
-De unde știi tu?
-Îmi este clar. De aceea se numesc vremuri trecute. Acum suntem la începutul nostru.
-Și de ce să mă iubești? Doar pentru că ni s-au iubit vremurile?
-Doar pentru că mi-ai cunoscut vremurile și ai ramas. De aceea te iubesc.
-Ești nebună magică.
-Nebunia și magia sunt legate. De cafea!,am continuat râzând cu pofta.
-Mi-e dor de diminețile noastre cu cafea.
-Știi că sunt două feluri de cafea?
-Știu, cu cofeină și fără. Nu-i așa?
-Da, exact, la fel ca iubirea.
-Adică iubirea este de două feluri?
-Da.
-Ghicești?
-Cu cofeină sau fără. Nu mai râde!
-Ești nebun curat! De aceea te iubesc.
Pentru că sunt nebun? Sau curat?, spuse izbucnind și el în râs.
-Pentru că mă faci să râd. Lasă-mă să continui.
-Continuă…
-Iubirea este condiționată sau necondiționată.
-Definește iubirea condiționată. Și apoi pe cea necondiționată.
-De aceea te iubesc, fiindca nu știi ce înseamnă iubire condiționată. Pentru că nimic nu are condiție între noi.
-Și dacă iubirea ar fi avut condiție?
-Dacă ar fi avut, ai fi reinventat-o. De aceea te iubesc. Atunci singura condiție a iubirii ar fi fost să ne descopere, să afle, să crească, să ne adulmece, să fie mândră și în același timp, invidioasă. Invidioasă pe propria creație…
-Ești nebună!
-Să n-ai niciun dubiu. Iubește-mă nebună căci atunci te iubesc cel mai mult.
A.M
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s