Regăsire (Partea I)

Privirea îi rămăsese pierdută asupra cifrelor scrise îngroșat intenționat pe ușă : 81. Știa că ele ascund în spatele lor mirosul amintirilor de altădată. Aceleași amintiri care o făceau să își recompună ființa în femeia de acum, pentru ca mai apoi tot ele să o descompună în fetița de altădată, care mai avea de alergat și căzut în genunchi, de primit mângâieri pe creștetul capului și de șters lacrimile cu mâneca. În cea care știe că trecutul este cea mai importantă parte din ea atunci când se uită înspre viitor.
A pășit pragul casei în care mai târziu avea să descopere infinitul și întregul ei. Albul mobilei îi aprinse emoțiile și le lăsă să ardă. Mereu iubise albul și negrul, împletire de eleganță și conservatorism. Niciodată nu forțase bariere. Niciodată nu încălcase reguli, nu se întrebase nimic în plus față de ceea ce îi era spus. Până la El.
„Doar că am uitat sa îi spun, atât regret. În rest am făcut totul ca și cum eram viu. Ah, da, poate am uitat și să o fac să simtă că o iubesc. Dar asta poate doar o dată sau de două ori, în rest am fost atent, am ajutat-o în toate lucrările ei, am susținut-o și încurajat-o, am făcut-o să râdă și să învețe să iubească. Inclusiv liniștea atunci când eram nervos, inclusiv somnul meu după ce ieșeam din criză. Am învățat-o să vadă cum e să iubești viața solitară, am pregătit-o pentru viață să fie călită și să treacă peste greutăți. Am făcut atâtea pentru ea încât încă mă mir că acum nu plânge după mine. Poate și asta am învățat-o, să nu aibă de ce mă iubi. Sunt suveran în materie de dragoste, știu tot și pot orice.” Învățase rândurile pe de rostul inimii și le scotea mereu dinăuntrul ei. De când le-a descoperit scrise în jurnalul lui, le-a scrijelit pe un perete al inimii și când a terminat s-a ridicat de jos, și-a șters mâinile până la cot de praf și s-a făcut femeie. Din scrisul lui. Știa că tot ceea ce devenise până la momentul respectiv era creația lui. O dezgolise și îi crease veșminte de încredere și iubire, dar nu a mai apucat să o învețe să le poarte. Să iasă în lume cu ele ca și cum ar fi fost croite pentru ea. Dar totuși se simțea acum pentru prima dată femeie.
Pășise pragul casei apăsat, cu tocurile înfipte în pământ de parcă ar fi vrut să își anunțe sosirea în casă. Lucrurile erau toate la locul lor. Mirosul hainelor lui din încă prima dimineață când a sosit îi inventase deja primii fiori. Trebuie să fi înnebunit să îi simtă mirosul în casă, își spuse, imaginându-și hainele lui împrăștiate pe jos, aruncate din graba de a ajunge lângă ea în pat…Zâmbi și simți cum o încearcă un sentiment foarte apropiat ei, nostalgia.
„- Eu mă întreb adesea unde se duce dragostea când nu mai este. Ce face ea?
– Nu se duce, rămâne, mi-a răspuns hotărât clătinând din cap.
– Unde?
– Într-o cutiuță a sufletului. Se așează acolo și își trage singură capacul deasupra.
– Și mai apare?
– Da.
– Aceiași dragoste?
– Nu, se cheamă altfel. Cum?
– Nostalgie.
– Îmi spui că dragostea e nostalgie?
– Da, dragostea regasită.”
Cuvinte mari schimbate într-o dimineață cu suflete de aceiași vârstă, întrepătrunse de dansul ploii și mirajul clipirilor între picături…
Simțea cum îi bate inima din ce în ce mai tare trecând dintr-o încăpere într-alta, dar sufletul îi era tot anesteziat între dragoste și regăsire. Pășea timid, respirația i se întețea, simțurile se rostogoleau nebune în timp ce privirea îi cădea pe lucrurile atinse doar de vreme. Oftă.
„- Oare mi se pare că îți lipsesc? Sau e pentru că te doresc? Precum orice vrea oriunde și oricând? E o cruce de dus către o dragoste…către o viață.” Cuvintele șoptite de el îi susurau la ureche în timp ce atingea marginea patului în care de atâtea ori dădură naștere instinctelor iubirii lor.
Dormitorul păstra linia de alb a restului casei, însă aici contrasta cu galben și verde. Nu își amintea de ce a ales culorile, dar știa sigur că i-au colorat multe vise și i-au alinat multe dimineți fără El. Își amintea cum se trezea dimineața auzindu-și numele între buzele lui în timp ce lingurița amesteca zahărul în cafea.
„Numele meu vine acum din graba zorilor, din noapte blândă, din gând proaspăt, din iubire retrăită, din infinit galben, din țări îndepărtate, din aur, din suflet aprins, din vis frumos de viață. Încep să cred, din amintiri, că toamna este anotimpul sufletului meu. Mă încep toamna și mă sfârșesc primăvara. Am propriul meu timp, sunt fiecare picătură de ploaie, alint de vânt și brumă de frig. Îmi îmbrac totul, pun eșarfă inimii și ies în minunea toamnei cu cerul la braț. Inima îmi cântă, sunetul se duce și se aude, aici și într-acolo, iar eu sunt la răscrucea vieții tale cu noi doi, frumoși și neatinși.”
Din cînd în cînd îi declara și ea din cuvinte timide iubirea ce îi inunda fiecare por al corpului. Toamna o inspira cel mai mult, știa că era anotimpul potrivit să se întoarcă acasă. El știa că galbenul era culoarea sufletului ei, iar ea era sufletul lui. Ii stătea iubirea pe limba. I-ar fi spus „Te iubesc” căci îi simțea prezența în casă, dar lipsa lui nu ar fi știut ce să îi răspundă. De la fereastră vedea frunzele căzând în voia sorții, așa cum se lăsase și ea pînă mai de curând și își aminti prima lui declarație de toamnă.
„Piciorului. Cu vârful piciorului. Alung cu vârful piciorului. Le alung cu vârful piciorului. Mea le alung cu vârful piciorului. Calea mea le alung cu vârful piciorului. Din calea mea le alung cu vârful piciorului. Frunzele galbene și soarele tomnatec mă zăpăcesc. Trăiesc invers și amestec „ieriul” meu cu „mâinele” tău. Precum frunzele așezate în calea mea și care nu se lasă impresionate de călcătura mea apăsată, de parcă nu mi-aș recunoște sentimentele. Așa că te iubesc pe înainte, fără repede, fără înapoi. ” Nu-și mai putu opri lacrimile și le lăsă să curgă întrebându-se de ce s-a întors acasă cu adevărat. Poate că îi era dor de el. Sau de ea. De ea iubită de el. La urma urmei nu împărțise cu el decât câteva dimineți, unele mai ploioase, altele mai răcoroase, mai însorite, cele în care gustul cafelei iubea razele soarelui de dimineață…
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s