Cirese

Buzele tale au gustul cireșelor de vară timpurie. Din loc în loc mai găsești pe ele și câte o petală, semn al florilor de muguri ce au trăit cândva pe ele. Petalele mugurilor sunt zidul înflorit al captivității mele.

– Dar eu nu vreau să îmi fii captiv.

– Și totuși o faci. Dar nu mă tii pe mine, ții dragostea mea, aceasta este a ta și doar a ta și nu o vei împărți cu nimeni.

– Îți plac cireșele?

– Mai mult decât cireșele îmi plac crenguțele cu flori. Eu cred că cireșii au cele mai frumoase culori. Au alb și roz. Sunt puri și jucăuși, ca sufletul tău.

– Dacă sufletul meu îți aparține, asta înseamnă că și tu ești asemenea-mi.

– Da, adesea nu numai că îmi vine să te privesc, dar să te și respir. Să te iau în palma mea și să te miros. Să îți sorb petală cu petală!

– De data asta mă faci tu să îți sorb cuvintele, dragă mugur de nea!

– Mugur de nea?

– N-ai simțit niciodată că cireșii parcă dezmiardă neaua ce s-a dus?

– Deci cireșii sunt nostalgici?

– Da, se adună în coruri de argint și cântă vremii.

– Ce vreme e acum?

– Vremea fericirii noastre.

– Tu vii la mine să vorbim despre vreme?

– E o alta vreme.

– Rămâi la cireși, deci am spus că sunt nostalgici. Și cum mai sunt?

– Vii. Ai simțit vreodată că te uiți la ei și parcă deja ei te priveau demult? Ca și cum te-ar fi chemat.

– Acum dacă o spui și îmi imaginez un cireș, așa este. Știi, pe lângă faptul că sunt vii, au ceva din noi.

– Noi doi?

– Da, gândește-te. Au acel ceva pe care fiecare dintre noi îl căutăm în celălalt. Baza unei relații.

– Au iubire?

– Și asta, dar încă. Mai spune-mi.

– Au…miros?

– Haha, dragostea noastră are parfum! Are și asta, să ținem minte să vedem cum l-ai simțit. Loialitate. Asta vroiam să îți spun. In fond, cireșul îi face un jurământ primăverii. Să înflorească de fiecare dată când o vede. Și îi rămâne loial, niciodată nu se desparte de ea, înfruntă geruri, zăpezi, ploi și secetă și totuși e acolo când primăvara vine.

– Ești extraordinară! Sunt cireșul primăverii tale! Ce norocos sunt să mă fi născut în veacul primăverii tale!

– Îmi imaginez cum îți deschizi brațele să primești aroma primăverii mele!

– Cu fiecare petală!

– Cu fiecare petală mai mult ești al meu!

– Cu fiecare primăvară mai mult ești a mea!

– Știi, mă tot gândesc, de ce nu scriem ceea ce vorbim?

– Nu știu, nu m-am întrebat asta, poate pentru că tot ceea ce vorbim ne e scris deja.

– În destin vrei să spui?

– Eu, să fiu sincer, m-am gândit la inimă. Stă scris în inimile noastre tot ce ne spunem.

Așa ne vorbim si când nu ne vedem.

– Ce frumos spus, dar, tu crezi în destin?

– Da, cred că ne aduce întâmplări neîntâmplătoare.

– Deci totul se întâmplă cu un sens. Și care crezi tu că este sensul întâlnirii noastre?

– Să îți aflu gustul. Să știu cum e să contopeși cireșele cu buzele tale și să afli cum e să iubești.

Tu de ce crezi că ne-am intalnit?

– Stai, până ajungem la mine, cum e să iubești?

– Îți aduci aminte ce simțeai când erai mică și te uitai la desenele animate preferate?

Știi momentul acela când te așezi oriunde în fața televizorului și arzi de nerăbdare să înceapă?

– Sigur că da, îmi juca inima de bucurie și apoi îngheța timpul!

– Exact! Așa este să iubești!

– Ce frumos și adevărat! Pur și copilăresc! Ai spus că nimic nu este întâmplător, ai avut dreptate. Uite încă o potrivire, când mă întreb cum este să iubești mă duc cu gandul în copilărie exact la zilele când am învățat să număr.

– Matematica este rațională, draga mea, nu are nimic a face cu sufletul.

– Ba da, acum știu să număr anii. Anii de fericire lângă tine, am ajuns la patruzeci. Și încă mai număr.

– Nu ai învățat și că numerele sunt infinite?

– Ba da, dar încă nu m-am gândit la infinit.

– De ce? Credeam că vrei o viață și un infinit cu mine.

– Exact asta vreau, dar prefer să ajung acolo numărându-i, trăindu-i, ascuzându-mă pe după ei și eliberându-i. Lăsând timpul să treacă, vreau să trăiesc adevărat totul. Si în plus vreau să te văd cum crești.

– Eu să cresc? Tu ești mică!

– Ce vârstă ai vrea să am?

– Numără pâna la varsta pe care ți-o dorești, atăta timp cât rămâi la brațul sufletului meu.

– Creștem împreună, zi de zi, unul cu altul. Și nimic nu e mai frumos decât astăzi, ieri a trecut, mâine nu știm ce va fi.

– Ce vrei să știi?

– Nimic. Dacă aș ști, nu aș mai trăi ce este azi!

– Iubesc fiecare zi cu tine! Dacă te-ai vedea prin ochii mei…

– Ce aș vedea?

– Liniștea. Ai vedea-o în soarele de dimineață, în aroma viselor abia trecute, în cerul coborât în viață, în toată ființa ta. Deschid ochii și îți spun „Bună dimineața! Ești frumoasă, lumina zilei îți asteaptă frumusețea!”.

– Ești o certitudine absolută, de aceea la ușa casei tale veghează dragostea.

– Trăim dincolo de viață, în două vremuri : cea din noi și cea din afară.

– Toate bătăile inimii mele sunt în mâna ta. Nu știu dacă sentimentele noastre cunosc vreodată filosofia cuvintelor noastre, dar știu sigur că încă mai am cireșe de cules de pe buzele tale și că voi adormi mereu la umbra noastră.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s